Trei seriale europene unice, de Sărbători, la Focus Sat TV

Trei seriale europene unice, de Sărbători, la Focus Sat TV
Publicat: 14/12/2022, 12:12

În decembrie, trei seriale europene unice, producții Canal+ Original, premiere în România, vor fi difuzate de Focus Sat TV.

În ajunul Crăciunului, românii sunt invitați la un maraton emoționant al serialului „Toate acele lucruri” („All Those Thinghs We Never Said”), urmat de „Regăsirea” („Awake / Kljun”, 2021), din care vor fi difuzate câte două episoade, de marți până vineri, de la 23:00, cu ultimele două episoade programate în noaptea de revelion, iar anul se încheie cu maratonul miniseriei Ridley Road, de la 21:30. Serialele vor fi disponibile și în biblioteca VOD din Aplicația Focus Sat alături de alte seriale europene producție Canal+ Original, pentru a putea petrece sărbătorile în compania unor personaje memorabile oriunde v-ați afla în UE.

În seara de Ajun, pe 24 decembrie, de la ora 20:00, Focus Sat TV invită publicul să urmărească, într-un maraton, cele nouă episoade ale producției franțuzești „Toate acele lucruri” („All Those Thinghs We Never Said”) cu actrița de origine română, Alexandra Maria Lara și legendarul actor Jean Reno, conform unui comunicat remis Gândul de către postul de televiziune. Serialul poartă spectatorul într-o călătorie sensibilă, presărată cu umor, în care conștiința unui tată depozitată într-un robot și fiica sa petrec ultimele șapte zile împreună. Este momentul ca ei să își spună tot ce nu și-au spus, să recupereze din timpul pierdut, să învețe împreună și să plece într-o ultimă aventură. Un serial ce ne îndeamnă să ne facem timp și să le spunem celor dragi toate acele lucruri pe care nu am putut sau nu am avut când până acum.

Din 27 decembrie Focus Sat TV a programat serialul Regăsirea („Awake / Kljun”, 2021) din care vor fi difuzate câte două episoade, de marți până vineri, de la 23:00, cu ultimele două episoade programate în noaptea de revelion, începând cu ora 00:30. Sonja Kljun (Ivana Vuković), detectiv de profesie, și fiica sa de 10 ani încep să aibă vise terifiante care uneori devin realitate. Când își acceptă noua abilitate, Sonja descoperă un secret adânc îngropat din propriul ei trecut. Producția din Serbia a fost nominalizată la Festivalul Internațional de film de la Cannes din 2021 la categoriile ”Best Series” și ”Audience Award” și a obținut un trofeu pentru cea din urmă.

O altă seară memorabilă alături de Focus Sat TV este programată și pe 31 decembrie, când sunt difuzate în premieră toate cele 4 episoade ale producției britanice „Ridley Road”, de la 21:30. Plasată în Londra anii ’60, miniseria spune povestea lui Vivien Epstein (Agnes O’Casey), fiica unei familii tradiționale, care decide să fugă de o căsnicie aranjată și să plece la Londra, unde se află iubitul ei, Jack (Tom Varey). Acțiunea începe când Jack dispare și inocenta Vivien, aflată în căutarea lui, decide să se alăture unei grupări extremiste condusă chiar de unchiul ei (Eddie Marsan). „Ridley Road” se bazează pe romanul de debut al scriitoarei Jo Bloom și este inspirata din evenimente reale.

Foto: Focus Sat TV

CITEȘTE ȘI: Serialul „Quantum Leap” a fost reînnoit pentru al doilea sezon

Jake Gyllenhaal va juca rolul principal în serialul „Presumed Innocent”, de la Apple TV+, căruia îi va fi și producător

„Harry & Meghan”, cel mai de succes documentar al Netflix în prima săptămână de difuzare, cu 81,55 de milioane de ore de vizionare

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Noi imagini șocante cu răpirea unor femei-soldat israeliene în timpul atacului Hamas din 7...
Marele actor Costel Constantin a trăit clipe de coșmar înainte să moară. Ultimul apel este...
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Primele imagini cu Vlad Pascu la tribunal. Dialogul avut de autorul tragediei din 2 Mai...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui George și a Ionelei, cei doi iubiți care au...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți...
Ungaria vorbeşte despre al Treilea Război Mondial. Ce trebuie să evite Occidentul
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Ion Iliescu și-a luat adio: S-a tras cortina
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Ultimele imagini cu Erik, băiatul mort după ce a furat mașina părinților și a ieșit...
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
"Sunt un bătrân putred al acestei realități carnivore". Dezvăluirile neașteptate făcute de Horațiu Mălăele în...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Microsoft propune o funcție „Big Brother” care înregistrează tot ce facem pe computer
×